Postări

Se afișează postări din aprilie, 2023

Sibiul, eternul Sibiu!

Imagine
30 aprilie 2023 Este locul meu sub Soare și îl iubesc! Niciodată nu m-am putut desprinde de Sibiu. Întotdeauna a fost spațiul meu de siguranță, de confort sufletesc, să știu că străduțele medievale sunt la câțiva pași de mine, să văd în zare mereu munții cei mari. În orice alt loc m-ai duce m-aș simți ca un pește scos din apă. Azi am văzut Piața Aurarilor trezită din nou la viață. Un târg de flori, evenimente pentru copii, cafea, băncuțe, culori, forfotă de oameni și povești spuse încet, pentru a nu deranja liniștea celorlalți. Tihnă pură ca la Sibiu.

Eșecul

Imagine
29 aprilie 2023 Eșecul Paradoxal, încep jurnalul acesta vorbind despre eșecuri. Cât de greu sunt de dus, de suportat, de explicat. Cât de greu sunt de depășit! Astăzi a fost vorba despre așa ceva, despre repetarea unui eșec al unui proiect în care unii am pus mult suflet, timp și chiar bani. Este a doua oară, anul trecut a fost la fel, este sport, este fotbal. Am văzut din nou amărăciunea înfrângerii, oameni privind în gol știind că munca lor de un an de zile s-a spulberat. Și, mai grav, următoarea încercare este abia la anul.  Dacă vom mai avea ani, timp, energie, forță. Dacă vom mai avea curajul, cu toții, să ne expunem încă unui alt potențial eșec.