ZI PE ZI

25 septembrie Nu am mai fost de mult pe la Gura Râului. A fost locul unei bune părți din copilăria mea. Simțeam mereu că nedreptățesc prin absența mea acest loc și, mai ales, îmi neglijez nepermis rudele.  Ei bine, ieri după-amiază am făcut o reîntoarcere la Gura Râului, toți trei. Cu Tania acum mare și care pricepe ceea ce vede și cu verișoarele și unchiul fiind toți acasă. A fost bine, a fost cald, a fost familie. Regăsită, dar niciodată pierdută. Am regăsit și gospodăria, cuptorul de pâine, acum modificat, locul din casă unde vara mă ascundeam de soare și căldură și citeam neîncetat - să fi fost cam la 9-10 ani eu atunci - am revăzut locul unde se adunau pisici, troaca de unde se adăpau vitele, am revăzut tractorașul, dar și cântarul cel vechi de pe vremea străbunicului. Eram în 2023 și, totodată, înapoi prin 1990, cu mirosul, trăirile și oamenii de atunci. 

23 septembrie 2023 Am depășit și ultima zi de tratament cu citostatice ieri. Deocamdată încă mă simt topit de energie, ca și cum acest mici pastiluțe erau niște bureți ce luau din corpul meu.  Am terminat însă ultimele plicuri, am rupt ultimele cutii, dar încă am uitat să le arunc pe toate. O voi face cu maximă ușurare! Ce este mai important este ca efectul lor să îl simt, căci de ele depinde viața mea. Și tocmai de aia, foarte multe dintre aceste pastile au fost însoțite de o vorbă în mintea mea, un "Doamne ajută-mă!" spus din tot sufletul.  Dacă vrei să afli dacă ești sau nu credincios în asemenea momente îți dai seama, pentru că atunci simți să îți chemi cel mai mare sprijin pe care l-ai putea avea. La cât am fost eu protejat de șansă în acești ani, mi-e doar teamă că uit să Îi mulțumesc prea des lui Dumnezeu.

20 septembrie 2023 Asta fac acum. Rup cutiile de medicamente. Am ajuns la ultima tură de citostatice și simt că, măcar ritualic, asta trebuie să fac. Nu deschid cutiile cu grijă, nu le tai cu foarfeca, ci le deschid cu mâinile, le rup pur și simplu.  Deși cred și sper că mi-au făcut bine, deși sper ca efectul medicamentelor să mă țină, să mă protejeze, vreau totuși să mă răzbun cumva pe ceea ce mi se întâmplă. Cred că a rupe aceste cutii, a termina cu ele, este cel mai bun mesaj pe care îl pot da înspre Univers.  Sunt aici, lupt, îmi doresc să mai trăiesc! 

17 septembrie 2023 Am vrut să scriu ieri, dar am adormit, extenuat de... De mai nimic, dar starea mea de oboseală perpetuă se menține. Uite așa, s-au făcut 4 zile de când n-am mai scris. Trebuie să fiu mai conștiincios, poate. Ce voiam să scriu însă? Despre vineri seara când am făcut din nou un pic de socializare. Am mers la team building-ul firmei, undeva la o pensiune de lux de pe Valea Avrigului. N-am stat decât în acea seară, nu mă simțeam în stare de mai mult. Cât am fost, am dus-o cumva, cu destul de multă oboseală acumulată. Însă am redescoperit cum este să vorbești întruna, cum este să te simți bine între colegi și cum ar putea arăta viața după ce revin la muncă.  Și dacă tot eram la team building, ne-am pus la jocuri. De regulă jucam mereu boardgames, de toate felurile, Catan, Dixit, Bang! etc-etc. Acum însă cred că am îmbătrânit, căci ne-am pus la jocuri de cărți. Nu pokerr sau altceva, ci bătrânul nostru wist. Nu-l mai jucasem din vremea liceului, când făceam...

13 septembrie 2023 Cea mai grea misiune am primit-o astăzi la ședința de terapie. Cine mă cunoaște știe că atunci când vorbesc am un debit verbal ucigător. Așa am fost dintotdeauna, dinainte de a avea probleme de sănătate. Pur și simplu vorbesc mult, uneori vorbesc prost, dar vreau să spun repede și mult, să apuc să acopăr integral ceea ce vreau să spun. Ei bine, pentru liniștea creierului meu, terapeuta mi-a cerut ceva ce pare pentru mine imposibil. Să vorbesc mai rar, să-mi dau timp. În următoarele minute am încercat să fac asta și parcă mă simțeam în lanțuri, parcă simțeam că apăs frâna.  Sincer, nu știu cum voi putea face regimul de vorbire lentă.

11 septembrie 2023 Astăzi a fost prima zi de școală. Tania tocmai a început clasa I. Să vedem ce va aduce anul acesta, cât va progresa cum a făcut-o deja și în clasa pregătitoare. Mă gândesc că am pretenții prea mari de la ea și că ar trebui să o las să avanseze în ritmul ei. La o adică, în clasa I nici eu nu făceam totul extrem de ușor.  Dar despre altceva îmi fac griji, despre școala la care ea merge și câtă încredere să am eu în ea. Dacă în privința învățătoarei Taniei sunt complet liniștit, chiar încântat - căci nu se putea mai bine, astăzi școala mi-a oferit o altă lecție în prima zi. Am ajuns un pic mai târziu, fiindcă am fost la analizele medicale. Tania și Veronica erau deja în curte, la festivitate. Care festivitate era o adunătură de oameni, părinți și copii, toți de-a valma. Nicio ordine, nicio aranjare pe clase. Am intrat în mulțime căutându-le pe fetele mele și abia după vreo 2-3 minute mi-am dat seama că cineva vorbea la microfon, se țineau discursurile ac...

10 septembrie 2023 Scriu relatarea asta fiindcă peste ani ar putea fi simpatic cât de primitivi eram noi acum cu mașinile electrice. Ieri am avut de ajuns la Mediaș la meci. Mă duc vineri seara la singura stație publică din oraș și văd că era offline totul. Panică! Unde încarc mașina?!  Aștept până dimineață, tot offline era. Aplicația lor de pe mobil e oricum de tot râsul. Așa că aleg să merg la cea mai veche stație de încărcare privată din mall. Îmi instalez aplicația acelei rețele, îmi fac cont, pun bani pe cont. Ajung la stație, era gol. Perfect! Pun cablul și dau să pornesc încărcarea din aplicație. Stupoare însă, stația aceea nu apărea, nu aveam buton de pornire. O sun pe Veronica să o întreb pe ea, căci ea mai folosise rețeaua asta. Și, ca să fie hazul complet, soluția pentru a încărca era să nu intru din aplicație ci din browser. Arăta identic ca aplicația, dar aici vedeam stația și puteam da să pornească. Și uite așa am încărcat la preț de 2,5 ori mai mare vreo...

8 septembrie 2023 De câteva zile am o furtună de gânduri în mintea mea. Am fost marți seara la o întâlnire a unui club de afaceri din Sibiu și, în pauza de socializare, am apucat să povestesc puțin cu doamna ce se ocupă de clienții de la Medicentrum, clinica online prin care îmi trimit eu periodic RMN-urile către Horațiu, doctorul ce îmi asigură mie supraviețuirea. Din vorbă în vorbă îmi povestește că fostul ei soț a avut exact ce am eu, un pic mai grav. A rezistat 10 ani, apoi a murit, în urmă cu 4 ani. E drept că nu s-a protejat, că nu își făcea nici controalele și că la el era mult mai grav. Însă... Că vreau sau că nu vreau, asta m-a pus pe gânduri. Oare atâția ani să îmi mai fi rămas și mie? Eu încerc să mă protejez, dar oare fac destul? Sau oare mă pot proteja, de fapt?  Că vreau sau că nu vreau, am acum acest ecou al furtunii de gânduri în capul meu.

5 septembrie 2023 Uite că iar am mai ratat o zi de jurnal. De data asta a fost în mod conștient, fiindcă pur și simplu n-am vrut să scriu. Am zis "Nu" și așa a rămas. Și a fost bine că am făcut așa, pentru că nu vreau nimic care să mă lege, să mă oblige, să devină o corvoadă, nu o plăcere.  Și tot "NU!" am mai spus unui proiect zilele astea. Mă chemaseră niște băieți să intru într-un proiect de blog sportiv local. Scriu bine despre sport și știu ce ar trebui să fac, însă asta ar cere timp, documentare, umblătură. Și eu n-am nimic din toate astea, mai ales dacă mă voi întoarce la serviciu în curând. Sigur, aș fi putut mâzgăli ceva, aș fi putut scrie texte ușoare și rapide. Asta însă nu mi-ar fi produs bucurie. Poate ceva bani, cândva. Nu mulți însă. În mod sigur nu m-aș fi simțit bine cu ceea ce scriam, cu ceea ce avea numele meu ca semnătură.  Așa că am luat decizia, după 2 săptămâni de gândire, de a spune "Nu" acestui proiect. M-am uitat cum a...

3 septembrie 2023 Din primăvară știam că sunt vreo 3 veverițe în "Sub arini". Le cunoșteam și locul, pe lângă podul mare din mijlocul parcului, le știam și culorile, una maronie, una neagră cu alb pe piept și una cenușie. Plus, știam și cum să le fac să vină aproape, cu un pic de "mită" de nuci.  Astăzi, în plimbare de la Dumbrava înspre Centru, am zis s-o luăm prin "Veverițe Land". Nu aveam nuci la noi, dar asta nu ne împiedica să nu le salutăm din trecere. Imediat ce am intrat în parc, am și zărit una, însă mult mai departe de unde știam noi că ar fi. Până am stat nemișcați și am observat-o cum cotrobăia printre frunzele de jos, am mai zărit o coadă stufoasă mai departe. S-or fi mutat? Am mai făcut doar câțiva pași pe alee, iată, încă una! Înseamnă că le-am văzut pe toate? Surpriză! După încă vreo 100 de metri pe alee, uite, încă 2. Deja erau 5 și eram tare satisfăcuți că veverițele au sporit la "recensământul" nostru. Când am ajuns...

2 septembrie 2023 Aseară a intrat un țânțar în cameră. Părea deștept și înfometat. L-am simțit cum mă bâzâie de câteva ori pe la urechi, dar nu reușeam să-l văd cu privirea, să-l urmăresc.  Am stins lumina camerei în speranța că va veni la lumina celularului. A venit, dar de fiecare dată când venea, nu reușeam să-l prind. Am aprins lumina de câteva ori încercând să-l găsesc. O dată l-am văzut pitulat în spatele pernei mele, dar a zburat instant și iar l-am pierdut. E clar, era deștept! În cele din urmă, după miezul nopții, mă pregăteam să abandonez. Lasă-l să mă muște, căci oricum nu mă mușcă așa de rău țânțarii! Ce mă scoatea din minți era însă bâzâitul lor.  Dar, chiar când să mă culc, îl mai aud o dată. Aprind lumina și nu-l văd. Mă uit după pernă, era acolo! Dau să îl omor cu palma, însă zboară. Face însă greșeala fatală să se pună pe perete, un pic mai departe. Atât mi-a trebuit. Am ochit, am pus palma să cadă un pic în fața traiectoriei lui de zbor și l-am li...

1 septembrie 2023 Azi am ieșit din bloc de dimineață. Prima imagine, pe jos, pe ultima scară a treptelor, era o doză de Cola goală. Un trecător nici nu a mai căutat un coș de gunoi, a pus-o direct acolo. Merg mai departe, la 50 de metri distanță, erau 4 sticle de bere puse lângă roțile unei mașini. Sunt curios cum a plecat șoferul acela. Apoi, merg în parcarea din spatele blocului și văd o imagine horror, un porumbel mort cu capul devorat probabil de pisici. Îmi iau ochii scârbit de acolo și mă uit pe jos în jur: plin de hârtii și de mucuri de țigară, cel puțin 5-6 gunoaie doar în jurul meu. Totul în civilizația din Sibiu. Era vorba aia cu "Don't look up!". La Sibiu cred că este mai bine să fie "Don't look down!".