Crima de la miezul nopții

2 septembrie 2023

Aseară a intrat un țânțar în cameră. Părea deștept și înfometat. L-am simțit cum mă bâzâie de câteva ori pe la urechi, dar nu reușeam să-l văd cu privirea, să-l urmăresc. 

Am stins lumina camerei în speranța că va veni la lumina celularului. A venit, dar de fiecare dată când venea, nu reușeam să-l prind. Am aprins lumina de câteva ori încercând să-l găsesc. O dată l-am văzut pitulat în spatele pernei mele, dar a zburat instant și iar l-am pierdut. E clar, era deștept!

În cele din urmă, după miezul nopții, mă pregăteam să abandonez. Lasă-l să mă muște, căci oricum nu mă mușcă așa de rău țânțarii! Ce mă scoatea din minți era însă bâzâitul lor. 

Dar, chiar când să mă culc, îl mai aud o dată. Aprind lumina și nu-l văd. Mă uit după pernă, era acolo! Dau să îl omor cu palma, însă zboară. Face însă greșeala fatală să se pună pe perete, un pic mai departe. Atât mi-a trebuit. Am ochit, am pus palma să cadă un pic în fața traiectoriei lui de zbor și l-am lipit apoi de perete. Am săvârșit o crimă, însă a fost una în legitimă apărare, nu?