Aventuri electrice
10 septembrie 2023
Scriu relatarea asta fiindcă peste ani ar putea fi simpatic cât de primitivi eram noi acum cu mașinile electrice.
Ieri am avut de ajuns la Mediaș la meci. Mă duc vineri seara la singura stație publică din oraș și văd că era offline totul. Panică! Unde încarc mașina?!
Aștept până dimineață, tot offline era. Aplicația lor de pe mobil e oricum de tot râsul.
Așa că aleg să merg la cea mai veche stație de încărcare privată din mall. Îmi instalez aplicația acelei rețele, îmi fac cont, pun bani pe cont. Ajung la stație, era gol. Perfect! Pun cablul și dau să pornesc încărcarea din aplicație. Stupoare însă, stația aceea nu apărea, nu aveam buton de pornire. O sun pe Veronica să o întreb pe ea, căci ea mai folosise rețeaua asta. Și, ca să fie hazul complet, soluția pentru a încărca era să nu intru din aplicație ci din browser. Arăta identic ca aplicația, dar aici vedeam stația și puteam da să pornească.
Și uite așa am încărcat la preț de 2,5 ori mai mare vreo 13 kWh. Dar măcar până la Mediaș și înapoi mașina n-a consumat mai mult de 10.
Situația e jalnică atunci când tot orașul are doar o stație de încărcare rapidă publică și când fiecare rețea are aplicațiile sale și stilul său unic de funcționare. Să mai spun că doar pe flow-ul de înregistrare cont aplicația asta folosită acum avea 2 erori mari gramaticale?
Comentarii
Trimiteți un comentariu