Duminici afundate în timp

07 mai 2023
Duminică de primăvară, 22 de grade, calm, tihnă, confort. Momentul perfect să faci o plimbare înspre pădure. Copilul își poate lua și rolele și, dacă tot suntem acolo, intrăm și la Zoo. Salutăm maimuțele, vedem neapărat bufnița, ne uităm lung la reptile, facem glume de 2 lei despre cei 3 lei și apoi fugim repede la o înghețată la cornet. Cine are voie, pentru că eu încă reușesc să mă tin singur la regim.

Dumbrava și a sa grădină zoologică veche de aproape 100 de ani îți pot prilejui o întoarcere în timp. Nu mai arată înspăimântător precum arată în vremea copilăriei mele, cu niște cuști mici și împuțite (nu e o figură de stil!) în care erau ținuți lupii sau urșii. S-a mai dezvoltat, țarcurile sunt mai frumoase, probabil s-a învățat din experiența altor grădini zoologice europene. Dar vorbim tot de animale în captivitate. 

Însă mă gândesc cum arată acest loc în 1930, când veneau sașii din Sibiu cu tramvaiul din Centru și până aici. Ce farmec ar fi putut avea oare totul, cum ar fi arătat standurile, băncile, cum ar fi fost amenajate lacurile, aleile. Cumva azi, în tihna unei zile din prezent, m-am simțit coborând mult în timp. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Am șters o adicție

Folderul "TEMP"

Descărcat