O zi ca în copilărie

14 mai 2023

O amintire veche, din copilărie, era acel eveniment de sărituri peste obstacole desfășurat la baza hipică din Sibiu. Am fost cu Tata, înainte de Revoluție. Să fi fost 1986-1987, nu mai știu, dar ce îmi amintesc că evenimentul era mare, cam cât de fastuos putea fi pe vremea aceea.

Azi, baza hipică e tot acolo, între blocuri și în mare măsură e neschimbată. Doar mașinile și gazonul sunt de secol XXI. Concursuri se mai țin și chiar azi a fost unul la care am fost cu Tania.

Poate în amintirea vremurilor trecute, dar mai mult ca să vadă ea căluții. Chiar dacă evenimentul nu era de amploare, fiind mai mult pentru copii și juniori, am remarcat numărul mare al cailor din concurs și, mai ales, numărul mare al călăreților. Cred că mai bine de trei sferturi dintre călărețe erau fete. Entuziaste, supărate până la lacrimi atuncicând ieșeau cu 15 puncte de penalizare. Trăiau momentul.

Nu știu cât a înțeles Tania din concurs, dar știu sigur că i-au plăcut caii, fiindcă a venit acasă și apoi a făcut repede din Lego un concurs hipic, folosind cei 4-5 căluți din seturi pe care-i are. Știu că i-a mai plăcut și înghețata luată dintr-un magazin din apropiere, într-o pauză între probe. 

Dar mai presus, știu că am lăsat în mintea ei o amintire, o poză de tată-fiică, numai bună de revăzut în albumul memorie peste ani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Am șters o adicție

Folderul "TEMP"

Descărcat