Tulburări sociale
30 mai 2023
Trăim în zodia grevelor. Deja de aproape 2 săptămâni este grevă în Educație și se pregătesc și altele. Este cert că simțim cu toții că se strânge buzunarul. A fost un an de inflație, iar costul alimentelor a crescut mult peste orice cote.
Românii, obișnuiți să aibă tot creștere economică, nu pot înțelege sau accepta situația asta, cu atât mai mult cu cât nu o pot corela cu războiul din Ucraina. Pentru că înaintea războiului, se vede sfidarea politicului de la noi, plin de cumetrii de partid, plin de furtișaguri, impostură și găinării.
Însă chiar și dacă ar fi fost motive obiective de război, protestele din Educație ar fi fost întemeiate. Salarizarea de acolo este o batjocură, iar în plus, deja mare parte din corpul profesoral este de un nivel lamentabil - asta se vede și în produsul muncii lor, nivelul de Educație al românilor. Pentru a repara această fabrică de non-valoare, prima dată trebuie salarii consistente și apoi înlocuirea cumva a profesorilor nedemni de această meserie cu angajați valoroși. Dar acest proces va începe abia după ce se alocă bani și ar dura apoi decenii. Deocamdată nu avem făcut nici măcar un prim pas făcut.
Comentarii
Trimiteți un comentariu