Umbrele de lângă noi

16 mai 2023

Azi, într-o plimbare prin oraș, mi-am lăsat ochii să vadă mai mult, să vadă în conțurile Sibiului. Într-o curte, pitulată, o mașină cu numere de Ucraina, la spital două refugiate ce încercau zadarnic să găsească secția de Stomatologie și nu reușeau să se înțeleagă cu asistentele ce nu știau boabă de engleză. În Centru, în Piața Mare, foarte mulți chelneri cu ten mai închis și trăsături asiatice, posibil nepalezi, pakistanezi... Orașul este tot mai plini de oameni veniți din alte țări, veniți spre noi, o lume pe care o consideră mai bună. Unii vin alungați de războaie, alții de sărăcie, alții pur și simplu fiindcă aici câștigă mult mai bine. 

Salarii ce nouă ni se par mizerabile, lor li se par suficiente pentru a-și lăsa casa, familia, viața în urmă și a veni aici. Pacea în care am trăit noi toată viața și nici nu o conștientizăm, altora li se pare un refugiu de vis. Oare ce am făcut noi să merităm răsfățul de a nu fi constrânși să fugim, să ne apărăm, să ne rupem de casă? Nimic, doar am avut noroc. 

Mă gândesc însă la bunicii mei din Basarabia, cei care au lăsat acolo o moșie, pământuri, utilaje agricole. Au fugit în vremea războiului cu ce au avut pe ei, doar pentru a scăpa cu viață, a scăpa de prigoana rusească. Au luat-o de la capăt fără să mai aibă nimic și, chiar dacă viața lor a fost una doar de sacrificiu și constrângeri, măcar copiii lor au reușit. 

Oare știm să apreciem aceste vieți, să întindem o mână sau pur și simplu să le vorbim frumos acestor oameni? Noi, cei care avem norocul de a trăi într-o țară mai bună, mai liniștită.