Viața ca o mașină electrică
09 mai 2023
Cândva mă grăbeam în viață. Nu știam unde, dar acceleram zilele încontinuu. Nu știam nici unde vreau să ajung, nici cât mă costă și nici care este drumul. Aveam doar o poftă nebună de cursă, de competiție, de a depăși pe toată lumea.
Azi, la maturitate și trecut deja prin atâtea probleme medicale, îmi doresc doar să ajung cât mai încet și sigur. În liniștea unui motor electric, în calmul și tihna condusului cu 80-90 de km/oră "ca să te țină mai mult autonomia". Nu contează cum arată vehiculul, nu am nevoie să epatez cu el. Vreau doar să ajung la destinație, alături de cei dragi mie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu