Fețe triste

18 iunie 2023

Am fost astăzi la un eveniment în aer public. De jur-împrejur erau mașini food-truck de unde îți puteai lua cam tot ce îți trece prin minte și prin stomac. Plin de clienti, cozi la înghețată, oameni peste oameni. Am privit atent minute în șir chipurile celor ce serveau la aceste mașini de mâncare. Crispare, preocupare, ochii la bani și cam atât. Niciun zâmbet, nici atunci când salutau, nici când întindeau mâncarea, nici când primeau banii. De ce? Mâncarea sigur are un gust mult mai bun dacă este întinsă împreună cu un surâs! Și multe altele, fără gust, prind savoare și calitate mai bună dacă sunt oferite cu seninătate. 

Mă uitam apoi în alte zile, pe stradă, în autobuz, la fețele oamenilor. Toți cu buzele lăsate, toți obosiți și apăsați, închiși în pivnițele lor. Să fie chiar atât de grea viața sau pur și simplu nu știm nici noi să zâmbim suficient?

De cele mai multe ori zâmbetul te descarcă, te despovărează. Zâmbetul transmis cuiva are mari șanse să ți se întoarcă. Iar dacă NU se întâmplă așa, atunci este pierderea celuilalt, nu a ta, celui ce "oferi mâna". Am de multe ori grijă ca în interacțiunile de la magazine sau de oriunde să zâmbesc, ca un bonus la ce aș putea oferi sau primi. Să zâmbesc când salut, să zâmbesc când mulțumesc și când urez "O zi frumoasă!" Recunosc, rareori mi se răspunde la fel, însă sunt sigur că dacă n-aș trimite aceste semnale niciodată atunci cazurile în care mi s-ar zâmbi ar fi mult mai rare. Și, la fel de sigur, în cazurile în care zâmbetul este reciproc, atunci bateriile mele de optimism sunt încărcate bine de tot. 

Nu sunt eu cel mai vesel om din lume însă, pe cât pot, încerc să nu înnegurez și pe alții cu stările mele. Și mai sper că dacă voi ajunge să fac riduri, atunci ele să fie mai întâi de la zâmbete, nu de bătrânețe.