Fericire simplă
11 iunie 2023
Una dintre fericirile mele atât de mici și de mari simultan este să o duc pe Tania la școală. Cele 10-15 minute în care mergem de mână sunt un moment atât de cald și de intim în care putem pălăvrăgi ce ne taie capul. Păcat că, din cauza bolii, n-am putut s-o duc decât în septembrie și, foarte puțin, acum pe final de școală.
Invariabil, suntem pe grabă, în întârziere, dar asta nu încurcă niciodată cu nimic curgerea discuției. Observăm lucruri de pe stradă, vorbim despre școală, despre planuri pe zilele următoare, câte și mai câte. Dar nu contează ce povestim, ci pașii pe care-i facem împreună, strângerea de mână.
E bine și că acum, vara, Tania merge la o școală de vacanță, la "Științescu". Uite asa, mă pot bucura și în iulie de acest mic deliciu.
Faceți copii, ca să aveți ce duce la școală! Sunt momente ce nu vor putea fi uitate niciodată în viață, sunt o pasă dată între generații.
Comentarii
Trimiteți un comentariu