Grădinița de lângă GPL
28 august 2023
Astăzi această informație m-a cutremurat. Încă refuz să o cred în totalitate, pur și simplu nu îmi pot imagina că până aici s-a ajuns cu iresponsabilitatea.
Au fost sâmbătă seara exploziile de la stația de GPL de la Crevedia. 2 morți, încă vreo 10 răniți grav, mulți alți pompieri surprinși. Dezastru.
Dar ce vezi în poza de mai sus, clădirea aia distrusă, știi ce este? O grădiniță în care ar fi putut fi aproape 100 de copii. N-a fost doar fiindcă s-a nimerit accidentul la moment potrivit - ca să zic așa. Peste o săptămână ar fi fost acolo în grădiniță și copiii.
Imaginează-ți că acel depozit nu mai avea autorizație de peste 3 ani, dar a funcționat tot timpul, în ritm aproape continuu. Și acel depozit era zid în zid cu acea grădiniță. Cât de mare să fie lăcomia, cât de mare să fie inconștiența autorităților locale să permită așa ceva? Este mai mult decat ticăloșie! Este slugărnicie pe linie de partid (PSD este la primăria localității, depozitul aparține unui primar PSD din Caracal). Este comunism îmbâcsit!
Comentarii
Trimiteți un comentariu