Ultima zi de mare
24 august 2023
În sfârșit, a trecut și ultima zi de mare, supliciul s-a terminat pentru mine. Nu-mi place marea, detest din tot sufletul căldura și soarele, iar nisipul luat de adierile mării îl simt ca pe un praf supărător. Nici în mare nu intru prea ușor pentru că întotdeauna mă acomodez greu cu temperatura apei.
Iar anul acesta, cu tratament și problemele de sănătate, era și mai complicat. Soarele nu trebuia să mă vadă deloc, stările mele de oboseală erau puternice (căci abia de câteva zile am terminat seria a cincea de citostatice), iar în apa mării intram cu atât mai greu cu cât trebuia să am mare grijă la șocurile termice. Mai ales când apa îmi ajunge la piept simt că îmi crește presiunea arterială, deci capul trebuie să fie prima mea grijă.
Însă acest efort al mării trebuia făcut. Tania și-a dorit tot anul să ajungem aici, iar asta cu atât mai mult cu cât am avut o întreagă colonie de 12 sibieni și prieteni. Tania a avut prietene cu care să se joace încontinuu, noi am avut același loc de pe plajă pe care-l țintim an de an, la umbra rezistentă a unui club - deci temperatură cât de cât mai mică. Știu sigur că pentru Tania aceste 5 zile de mare (adică 6 nopți aici) au fost o mare încântare. Iar azi, acum pe seară, în ultima zi, ne-am pus cu toții să facem un mega castel de nisip, cu 3 rânduri de ziduri și șanț prin care să curgă apa din valurile mării.
Uite așa se termină cu stil un sejur la mare!
Comentarii
Trimiteți un comentariu